In urma articolelor de pe acest blog, incepand din 2009 sunt suspendat de catre Federatia Romana de Schi si Biatlon, iar secretarul general Puiu Gaspar a intervenit la Eurosport Romania pentru a-mi suprima vocea.

Va multumesc pentru comentarii si pentru ca mi-ati fost alaturi.
Din sezonul 2009 / 2010 ma puteti gasi aici:

www.radusavin.ro

duminică, 26 iulie 2009

Ambuteiaj pe Drumul Vechi al Cotei


Drumul vechi al Cotei...

...pentru cine nu cunoaste (ceilalti pot sari acest paragraf) este in Parcul Natural Bucegi. Face legatura intre Stanca Sf.Ana si Cota 1400, cu o ramificatie spre Poiana Stanii (fosta Stana Regala). A fost sapat in stanca in perioada interbelica. Este abrupt si ingust (ramificatia spre Poiana Stanii este ceva mai domoala). Iarna poate fi o varianta foarte placuta de coborare in Sinaia pe schiuri (am dus multi incepatori pe aici si s-au simtit in siguranta dupa doar 2-3 zile de schi) iar vara este un traseu de mountainbike. Este un drum placut, care se poate face si cu piciorul, care serpuieste prin padure trecand pe langa stancariile de la Sf. Ana iar mai sus pe la noul schit al Parintelui Ioanichie. Singura neplacere o reprezinta masinile care urca pe ramura spre Poiana Stanii: masinile lui Isarescu & Co, un Hummer al celui care gestioneaza restaurantul, precum si rarele masini ale turistilor rataciti. Ramura spre Cota, unde se afla si schitul, este necalcata de masini, fiind unul dintre cele mai frumoasa locuri de deasupra statiunii Sinaia.
Asta pana mai ieri...

Ei bine, duminica 26 iulie, doi jandarmi montani invitau pe toata lumea sa mearga pe Drumul Cotei.
"...e drum bun si iesiti la asfalt sau in Poiana Stanii daca vreti". "Dar nu e in Parcul Natural Bucegi?" am intrebat siderat. "E in Parc, dar este drum public, este si pe harta. Nu este nicio problema" !!??

Nu stiu de cand se promoveaza aceasta interpretare a legii. Ce stiu este ca astazi Drumul Cotei arata precum Calea Victoriei la amiaza. Era ambuteiaj pe acest drum, sicer mai degraba prost pentru masina, care pe alocuri seamana cu un drumeag ingust, cu serpentine abrupte si rupte de ape. Si ca peisajul sa fie complet, nelipsitii ATVisti slalomau printre masini, chiuind de bucurie. Cei cativa turisti pietoni trebuiau sa se dea in laturi pe malul abrupt pentru a face loc celor cu ATVuri.

Asta desi in Parcul Natural Bucegi accesul vehiculelor cu combustibili fosili este interzis, iar amenda este de pana la 50 000 RON.
Si, ca sa nu se intoarca fara vreun ban strans, cei doi domni de la jandarmeria montana ii amendau pe doi turisti care isi facusera gratar in parcarea de la Cota 1400.

Niciun comentariu: