In urma articolelor de pe acest blog, incepand din 2009 sunt suspendat de catre Federatia Romana de Schi si Biatlon, iar secretarul general Puiu Gaspar a intervenit la Eurosport Romania pentru a-mi suprima vocea.

Va multumesc pentru comentarii si pentru ca mi-ati fost alaturi.
Din sezonul 2009 / 2010 ma puteti gasi aici:

www.radusavin.ro

duminică, 11 ianuarie 2009

Chuenisbergli - o partie teribila de slalom urias

Chuenisbergli este un nume pe care nu-l poti uita dupa ce ai concurat pe aceasta partie. Se afla la Adelboden, o mica statiune elvetiana cu doar 3500 locuitori, vizitata insa anual de 30000 de spectatori care vin aici pentru ai vedea pe cei mai buni schiori ai lumii.
Partia coboara pe culmea unui deal si are cateva rollere. Imi aduce aminte de Partia Lupului.
Sunt 2 abrupturi care o diferentiaza insa: Kanonrohr la plecare si Guesbruni la sosire. Inca de sus pleci ca din tun (de aici cred ca vine numele primul abrupt). Finalul este si mai teribil. Aici a fost catapultat Daron Rahlves in acea iesire celebra in care a facut tumbe pana in tribuna...

Zidul final se afla chiar in fata tribunelor, iar senzatia pe care o ai cand vii de sus este ca intrii intr-o gaura neagra. In ianuarie, soarele nu lumineaza partia la baza abruptului decat cateva minute pe zi, si de multe te ia cu frisoane numai cand o vezi.
Panta este atat de mare incat cu greu stai pe schiuri. Imi amintesc ca o data, prin 2004 parca, am fost sa vedem concursul, eu si Stefan. El locuia in Elvetia iar eu veneam de la un concurs al jurnalistilor in Franta, asa ca am dat o tura la Adelboden. La final stateam si ne minunam amandoi cat de dificila, abrupta si inghetata putea fi partia.

Niciun comentariu: